Skip to content

27 iunie – ultima zi de aplicare la acceleratorul Start-up Chile

12 Iunie 2013

Start-up Chile

Sesiunea a început pe 10 iunie. Vor fi selectate, din întreaga lume, 100 de start-up-uri de tehnologie, care vor primi 40.000 de dolari în şase luni. În ultimii doi ani, în program au fost acceptate cinci start-up-uri din România. Câştigătorii acestei runde vor fi anunţaţi pe 29 august.

Start-up Chile este un program lansat de guvernul chilian acum doi ani, care se va încheia anul viitor. Scopul acestuia este de a transforma Chile într-un centru de inovaţie şi antreprenoriat în America de Sud.

Denis Todirica, fondatorul Glazeon şi unul dintre participanţii în program, a spus, într-un eveniment organizat la Techhub, că este bine ca start-up-urile care vor să aplice să aibă produse scalabile, care să se poată face de oriunde şi să aibă deja un prototip sau să fie în stadiul beta. De asemenea, şanse mai mari de a fi acceptate au start-up-urile care au deja o investiţie. Sunt acceptate şi proiectele sociale care pot face profit. Start-up-urile selectate nu sunt obligate să-şi înregistreze firma în Chile.

Echipele pot fi compuse dintr-unul sau doi fondatori şi un angajat.

Denis Todirică a mai spus că în cazul lor a contat experienţa echipei, aplicaţia lor şi produsul. El recomandă ca echipele să fie compuse din două sau trei persoane: una cu experienţă în business, alta în domeniul tehnic şi una în produs – design şi interacţiunea cu produsul.

„Acesta este dream team-ul ideal pe care-l caută toţi investitorii, nu doar Start-up Chile”, a subliniat Denis Todirică.

La program pot aplica şi antreprenorii care au mai fost în Start-up Chile cu un alt start-up, dar aceştia nu pot reveni cu acelaşi start-up sau/ şi produs.

Denis Todirică a precizat că produsul trebuie să creeze un nou brand, să aducă valoare, chiar dacă ideea nu este nouă.

Fondatorul Clazeon le recomandă antreprenorilor ca în prezentarea trimisă să-şi prezinte toate atuurile, chiar şi cele mai mici detalii putând face diferenţa, deoarece sunt mulţi candidaţi. La cea mai recentă sesiune de aplicaţii, cea de-a şaptea, au aplicat 3.300 de start-up-uri din întreaga lume pentru cele 100 de locuri din program.

Start-up-urile acceptate în program primesc din partea guvernului chilian, pentru şase luni, 40.000 de dolari, fără să cedeze participaţii în firmă. La această sumă antreprenorii trebuie să adauge încă 10%. Aceşti bani sunt acordaţi într-o singură tranşă, dacă un investitor depunde o scrisoare de garanţie, sau sunt decontaţi lunar, conform facturilor.

Denis Todirică a menţionat că poate fi făcută orice tip de cheltuială, dacă aceasta poate fi justificată în dezvoltarea produsului. De exemplu, se pot plăti salariile programatorilor, serviciile de PR sau activităţile externalizate freelancerilor. În cei 40.000 de dolari sunt incluse şi cheltuielile de întreţinere, de 800 de dolari/ lună/ persoană, pentru doi dintre membrii echipei şi un angajat, şi cele de transport în Chile.

„Dacă nu cheltuieşti cei 40.000 de dolari în şase luni, mai poţi prelungi o lună”, a adăugat Denis Todirică.

Alte beneficii sunt participarea la întâlniri cu antreprenori celebri în toată lumea (au fost Richard Branson, Steve Wozniak etc), viza pentru Chile valabilă un an, networking-ul cu celelalte start-up-uri şi participarea la multe conferinţe cu antreprenori din program.

Denis Todirică a subliniat că un alt beneficiu este atmosfera şi efervescenţa care se creează între start-up-urile din program. De exemplu, start-up-urile din aceeaşi piaţă se adună şi îşi dau feedback reciproc, iar ulterior se motivează, ca să integreze acele răspunsuri.

„Cam 10% dintre participanţi rămân în Chile”, a precizat Denis Todirică.

Perioada de selectare în program este de şase luni. În această perioadă, start-up-urile sunt obligate să adune un anumit număr de puncte, minimum 70% din total, pe care le pot obţine prin organizarea unor întâlniri şi prezentări în faţa mediului de business şi universitar local.

Denis Todirică a făcut parte din primul start-up românesc acceptat în Start-up Chile, acum doi ani. El spune că participarea la acest program l-a ajutat să-şi dea seama cum să-şi structureze produsul şi a testat echipa. După participarea la acest program, celălalt fondator al proiectului a decis să renunţe la proiect, iar produsul a fost schimbat radical. Glazeon este un sistem prin care la achiziţionarea unui produs un procent este direcţionat către o cauză socială.

„Ceea ce se întâmplă acolo te schimbă mult (n.red. – în modul în care vezi antreprenoriatul)”, a completat Denis Todirică.

De altfel, el a subliniat că majoritatea antreprenorilor care-au participat la Start-up Chile nu s-au mai intors în ţara noastră, ci le-a fost mai uşor să-şi stabilească business-ul în alte oraşe, precum Londra.

Dupa ce se termină programul, start-up-urile poate primi încă 100.000 de dolari din partea statului chilian, în schimbul a maximum 10% din business, sau 150.000 de dolari, pentru maximum 10% din business, din partea Fundacion Chile. Pe lângă aceştia, start-up-urile au acces şi la alţi investitori şi la alte investiţii, dintre care unele ajung şi la un milion de euro, iar aceste informaţii sunt accesibile odată ce start-up-ul este acceptat în program.

Denis Todirică a subliniat că de toate aceste oportunităţi, precum şi de altele, start-up-urile pot afla odată ce sunt acceptate în program, pentru că antreprenorii participanţi în ediţiile anterioare sunt deschişi în a împărtăşi aceste informaţii.

Aceasta este penultima sesiune la care se mai poate aplica. Urmatoarea va fi deschisă în toamna acestui an, în septembrie sau în octombrie.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: