Skip to content

Salariul mediu în aprilie: Angajații au primit câțiva cozonaci drept primă

6 Iunie 2014

cozonac-coradrive

Salariul mediu din aprilie a crescut cu 1,7% față de luna martie 2014, conform unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INSSE). Suma primită de angajați a reprezentat bonusul de Paști care a fost de câteva zeci de lei, suficienți pentru cozonacul de sărbători sau pentru bere.

În luna aprilie 2014, câştigul salarial mediu nominal a fost mai mare cu 1,7% decât în luna martie 2014, se menționează în comunicatul INSSE.

Mai exact, salariul brut a fost de 2395 lei, iar cel net a fost de 1735 lei.

Concret, anagajații au primit în aprilie, în medie, cu 29 de lei mai mult față de martie.

Potrivit prețurilor afișate pe coradrive.ro, suma ar fi fost suficientă pentru a cumpăra aproape 5 cozonaci de 500 de grame cu stafide sau 12 cutii de bere de pe segmentul mediu sau produsele de curățenie (un detergent de rufe, un detergent universal, o găleată, un mop, un făraș și lavete).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare, de 4888 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 986 lei, a anunțat INSSE.

Comparativ cu luna aprilie 2014, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,5%, a precizat INSSE.

„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an”, se menționează în comunicatul de presă al INSSE.

Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2014 faţă de luna precedentă a fost de 101,4%, potrivit INSSE. Acest indice este calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum.

În plus, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,3%.

De asemenea, faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 128,8%, cu 1,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2014.

De ce a crescut salariul în aprilie

În luna aprilie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv pentru sărbătorile de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte), a informat INSSE.

Mai exact, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • 22,8% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv cu 21,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);
  • între 17,0% şi 19,5% în fabricarea altor mijloace de transport, extracţia cărbunelui superior şi inferior;
  • între 8,0% şi 12,5% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, telecomunicaţii, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;
  • între 4,0% şi 8,0% în tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, transporturi pe apă, cercetare-dezvoltare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

„Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, din activităţile sectorului economic, s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale în luna anterioară, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici”, se explică în comunicatul de presă al INSSE.

Astfel, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 51,4% în fabricarea produselor din tutun;
  • între 6,0% şi 10,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea băuturilor;
  • între 3,0% şi 6,0% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, activităţi de editare, activităţi de servicii anexe extracţiei.

„În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă astfel: învăţământ (-1,3%), sănătate şi asistenţă socială (-0,5%), administraţie publică (-0,3%)”, se subliniază în comunicatul de presă al INSSE.

Cum se calculează salariul mediu

Datele lunare privind câştigul salarial şi efectivul de salariaţi sunt obţinute printr-o cercetare statistică selectivă, potrivit INSSE.

În plus, pentru dimensionarea eşantionului s-a luat în considerare obţinerea unor estimaţii ale principalelor caracteristici cercetate, care să fie afectate de erori în limita a +/-3% şi garantate cu o probabilitate de 95%.

De asemenea, începând cu luna ianuarie 2014, eşantionul cuprinde 22.500 unităţi economico-sociale, conform metodologiei prezentate de INSSE.

„Unităţile din <<sectorul bugetar>> sunt cuprinse exhaustiv în cercetare, excepţie făcând unităţile administraţiei publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de judeţ, circa 770 de unităţi. Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unităţile cu 4 salariaţi şi peste, care reprezintă 91,41% din numărul total al salariaţilor din acest sector”, se mai scrie în comunicatul de presă al INSSE.

Ce include salariul nominal brut

Câştigul salarial nominal brut cuprinde salariile, respectiv drepturile în bani şi în natură cuvenite salariaţilor pentru munca efectiv prestată (inclusiv pentru timpul lucrat suplimentar) potrivit formei de salarizare aplicată, sporurile şi indemnizaţiile acordate ca procent din salariu sau în sume fixe, alte adaosuri la salarii potrivit legii, sumele plătite pentru timpul nelucrat (indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi studii, zile de sărbătoare şi alte zile libere, sumele plătite din fondul de salarii pentru concediile medicale), premiile, primele de vacanţă şi alte sume plătite din fondul de salarii conform actelor normative sau contractelor colective de muncă, sumele plătite din profitul net şi alte fonduri (inclusiv contravaloarea tichetelor de masă).

Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a: impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Câştigul salarial mediu lunar reprezintă raportul dintre sumele plătite salariaţilor de către agenţii economici în luna de referinţă, indiferent pentru ce perioadă se cuvin şi numărul mediu de salariaţi.

Numărul mediu al salariaţilor reprezintă o medie aritmetică simplă calculată pe baza efectivelor zilnice ale salariaţilor din luna respectivă. Salariaţii care nu sunt angajaţi cu normă întreagă se includ în numărul mediu proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul de muncă. În efectivul de salariaţi luat în calcul se includ numai persoanele care au fost plătite pentru luna respectivă. Nu se iau în considerare: salariaţii aflaţi în concediu fără plată, în grevă, detaşaţi la lucru în străinătate şi cei al căror contract de muncă/ raport de serviciu a fost suspendat.

Indicele câştigului salarial nominal brut se calculează ca raport între câştigul salarial mediu nominal brut din luna curentă şi cel din luna de comparaţie, exprimat procentual.

Indicele câştigului salarial nominal net se calculează ca raport între câştigul salarial mediu nominal net din luna curentă şi cel din luna de comparaţie, exprimat procentual.

Indicele câştigului salarial real se calculează ca raport între indicele câştigului salarial nominal mediu net şi indicele general al preţurilor de consum al populaţiei, exprimat procentual.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: