Skip to content

Decizie CCR, în vigoare de pe 16 iulie: Executarea bunurilor nu mai este condiţionată de circumscripţia executorului judecătoresc

17 Iulie 2014

Decizia CCR_executarea silita_executarea bunurilor_judecatorie_executor judecatorescProcedura de executare de bunuri se poate desfăşura sub jurisdicţia oricărei judecătorii, ca urmare a unei Decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR), care a intrat în vigoare ieri. Anterior, deciziile privind executările silite le putea lua doar instanţa în circumscripţia căreia era înregistrat executorul judecătoresc.

Potrivit Deciziei CCR nr. 348/2014, dispoziţiile articolului 650 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (CPC) sunt neconstituţionale, începând din data de 16 iulie 2014.

Mai exact, această decizie se referă la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi art. 713 alin. (1) din CPC, Cod care se aplică de la 15 februarie 2013.

Ea a fost pronunţată în şedinţa din data de 17 iunie 2014, după cum aţi putut citi în articolul „CCR: Executarea o va putea stabili oricare judecătorie”.

Cu toate acestea, conform legii, ea a intrat în vigoare pe 16 iulie 2014, când a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 529.

Art. 650 alin. (1) din CPC, care a fost declarat neconstituţional, prevedea că: „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel„.

Important! CCR a declarat constituţional art. 713 alin. (1) din CPC, respectiv următoarea prevedere: „contestaţia se introduce la instanţa de executare”.

Excepţia ridicată: egalitatea în drepturi dintre creditor şi debitor era pusă în pericol?

Decizia CCR nr. 348/2014 menţionează că în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât stabilesc un criteriu subiectiv atunci când se decide care judecătorie are competenţa să soluţioneze contestaţiile la executare în materie civilă.

„Art. 713 din Codul de procedură civilă stabileşte competenţa de judecată a contestaţiilor la executare în favoarea instanţei de executare, instanţă care este definită în art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Creditorul poate înfrânge principiul constituţional al egalităţii în drepturi prin alegerea unui executor judecătoresc de pe raza curţii de apel pentru a solicita executarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unui titlu, decizând astfel instanţa competentă să judece eventualele contestaţii la executare formulate de către debitor sau de terţul care este afectat de executare”, se detaliază în Decizia CCR menţionată.

În consecinţă, egalitatea în drepturi este încălcată prin lăsarea la latitudinea creditorului a dreptului de a-şi alege instanţa prin alegerea executorului judecătoresc din circumscripţia unei anumite judecătorii, se subliniază în documentul publicat pe 16 iulie.

„De asemenea, prin dispoziţiile legale criticate se stabileşte un privilegiu în favoarea creditorului în raport nu numai cu debitorul, ci şi cu un terţ ale cărui drepturi sunt încălcate. Prin stabilirea de către creditor a instanţei competente să judece contestaţia la executare se încalcă şi dreptul la un proces echitabil„, se mai scrie în Decizia CCR nr. 348/2014.

În plus, în acelaşi document se mai arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă o excepţie de la regula generală prevăzută de art. 107 şi următoarele din CPC.

Regula generală este următoarea: competenţa de judecată se stabileşte în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului, respectiv a debitorului.

Legea îl putea determina pe debitor să renunţe la orice acţiune în instanţă

În recentul document al Curţii se scrie că şi Judecătoria Giurgiu a arătat că prin dispoziţiile legale criticate se stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare instanţei în raza căreia se află sediul executorului judecătoresc.

Astfel, i se dădea posibilitatea creditorului să-şi aleagă instanţa de executare prin alegerea executorului judecătoresc.

„În acest fel se creează în sarcina debitorului obligaţia de a se supune competenţei exclusive a unei instanţe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în faţa acesteia”, se menţionează în Decizia CCR nr. 348/2014.

Urmarea este că, în cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina debitorului pentru a se prezenta în faţa instanţei l-ar putea determina pe acesta să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare, conform recentei decizii a Curţii Constituţionale.

„Astfel de dispoziţii ar putea intra în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucţionarea dreptului debitorului de a introduce acţiuni în justiţie. În plus, o astfel de dispoziţie legală de stabilire a competenţei jurisdicţionale exclusive permite creditorului gruparea tuturor litigiilor aferente activităţii sale profesionale în faţa unei singure instanţe, care nu este cea în raza căreia are sediul debitorul, ceea ce facilitează în acelaşi timp organizarea prezentării creditorului în instanţă şi o face mai puţin oneroasă”, se mai scrie în Decizia CCR publicată pe 16 iulie.

Legiuitorul nu poate lăsa la aprecierea părţilor stabilirea instanţei unde să se judece o cerere în justiţie

Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din CPC ţinând cont de art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, se menţionează în Decizia CCR nr. nr. 348/2014.

De asemenea, Curtea a reţinut că actul de justiţie, în sensul art. 124 din Constituţie, este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti.

În plus, CCR a mai reţinut că:

  • prevederile legale criticate se referă la competenţa teritorială a instanţei de executare care se stabileşte în funcţie de biroul executorului judecătoresc,
  • o competenţă a executorului judecătoresc este determinată prin raportare la circumscripţia curţii de apel în cadrul căreia urmează să se desfăşoare executarea, în funcţie de felul urmăririi sau executării.

De asemenea, Curtea a subliniat că, deşi este adevărat că legea este cea care stabileşte instanţa competentă, din cauza generalităţii sale – circumscripţia curţii de apel -, textul art. 650 alin. (1) din CPC lasă o marjă largă de apreciere creditorului, care, în mod indirect, este cel care stabileşte instanţa de executare prin alegerea executorului judecătoresc.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în circumscripţia curţilor de apel funcţionează tribunale, iar în circumscripţiile acestora din urmă sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti.

Mai exact, în România funcţionează 15 curţi de apel, iar numărul judecătoriilor care funcţionează în circumscripţia acestora variază în funcţie de judeţele care sunt arondate fiecărei curţi de apel, se detaliază în recentul document al CCR.

Concret, acest număr începe de la 7 judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Braşov şi ajunge până la 21 de judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

„În această situaţie, Curtea reţine că, prin conferirea unui asemenea drept procesual creditorului, legea nu a făcut altceva decât să creeze premisa normativă necesară pentru ca acesta să se substituie chiar legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituţional prevăzut de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia legiuitorului îi revine sarcina stabilirii în concret a instanţei competente. Or, legiuitorul nu are competenţa constituţională de a lăsa la aprecierea părţilor stabilirea instanţei competente să judece o cerere adresată justiţiei, oricare ar fi natura acestei cereri”, se subliniază în Decizia CCR publicată pe 16 iulie.

Legea stabileşte garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil

Prin Decizia nr. 348/2014, Curtea a reţinut că, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituţionale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul asigură dreptul părţilor:

  • de a avea un parcurs procedural previzibil,
  • de a-şi adapta în mod rezonabil conduita procesuală.

În consecinţă, cele două aspecte se constituie în garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil.

„În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat”, se subliniază în recentul document al CCR.

Jurisprudenţa la care face referire CCR este următoarea:

  • Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006,
  • Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006,
  • Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,
  • Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012
  • Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012.

„În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n.a. – CEDO) a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Or, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerată <lege> decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66)”, se mai scrie în Decizia CCR publicată pe 16 iulie.

Pentru debitor era imposibil să cunoască instanţa de judecată a executării

Potrivit Deciziei nr. 348/2014, CCR a constat că, în mod evident, prevederile art. 650 alin. (1) din CPC nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

„Aşa fiind, Curtea nu poate decât să concluzioneze în sensul că textul de lege supus controlului de constituţionalitate permite un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanţei de executare competenţe, respectiv cu imposibilitatea cunoaşterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanţe. Rezultă că o asemenea soluţie normativă afectează garanţiile constituţionale şi, implicit, cele convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil”, se subliniază în recentul document al CCR.

De asemenea, Curtea a constat că deficienţele de reglementare evidenţiate în ceea ce priveşte prevederile art. 650 alin. (1) din CPC sunt de natură să încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

„De aceea revine legiuitorului sarcina ca, pe viitor, să reglementeze expres instanţa de executare competentă, tocmai pentru a da efect normei constituţionale a art. 126 alin. (2), în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, să adopte norme care să întrunească, aşa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului”, se precizează în Decizia CCR nr. 348/2014.

Astfel, conform Curţii, coroborând dispoziţiile art. 650 cu cele ale art. 651 din CPC, dacă în ceea ce priveşte alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să îşi aleagă executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în funcţie de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligaţiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.

Curtea Constituţională a mai luat 4 decizii referitoare la art. 650 din CPC  

Decizia CCR nr. 348/2014 a fost luată ca urmare a unei excepţii ridicate de Societatea Comercială „Lapmor Impex” S.R.L. din Giurgiu.

Această firmă a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 8.065/236/2013 de la Judecătoria Giurgiu, într-o cauză care are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

Potrivit recentului document al CCR, Curtea s-a mai pronunţat asupra consţituţionalităţii dispoziţiilor art. 650 din CPC, prin:

  • Decizia nr. 171 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 19 mai 2014,
  • Decizia nr. 367 din 19 mai 2014, încă nepublicată la data pronunţării prezentei decizii,
  • Decizia nr. 227 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 30 mai 2014,
  • Decizia nr. 316 din 5 iunie 2014, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii.

În plus, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa cu referire la principiul egalităţii de tratament juridic, respectiv Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, se mai subliniază în Decizia CCR menţionată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: