Skip to content

Băncile vor afișa toate costurile tranzacțiilor cu cardul la bancomat, din martie 2015

4 Noiembrie 2014

costuri carduri_tranzactiile din Romania_martie 2015Băncile vor trebui să afișeze toate costurile tranzacțiilor cu cardul la bancomat, în momentul efectuării acestora, din primăvara anului viitor, conform unui Ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Instituţiile de plată care prestează servicii de acceptare la plată prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit emise în țara noastră, la terminalele ATM aflate pe teritoriul României, au obligaţia de a-i informa pe consumatori asupra tuturor costurilor pe care aceștia le suportă, potrivit Ordinului ANPC nr. 505/2014 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către prestatorii de servicii de plată care desfăşoară operaţiuni de plată prin intermediul ATM-urilor. Acest act normativ va intrat în vigoare pe 3 martie 2015, dar a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 800 din 3 noiembrie 2014.

Mai exact, băncile vor fi obligate să afișeze comisioanele, tarifele, spezele şi oricare alte tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu operaţiunile derulate la ATM, în ordinea efectuării acestora.

Important! Reglementarea se aplică pentru ambele tipuri de carduri, atât cele de debit, cât și cele de credit.

„Pe ecranul video al terminalelor ATM vor fi înscrise toate informaţiile legate de costurile fiecărei operaţiuni efectuate de: eliberare de numerar, transfer între conturi, plată facturi sau oricare alt serviciu solicitat în mod expres de consumator prin intermediul ATM, înainte de momentul efectuării acestuia. Consumatorul va avea posibilitatea, dacă tranzacţia nu îi este oferită în mod gratuit, să renunţe la efectuarea acesteia, prin apăsarea unui buton de anulare a respectivei operaţiuni”, se precizează în Ordinul ANPC nr. 505/2014.

Aceste informaţiile trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, potrivit recentului act normativ.

Mai mult, înălţimea literelor şi a cifrelor pentru afişarea informaţiilor specifice privind costurile operaţiunii trebuie să fie egală cu a celorlalte caractere, aflate pe ecran.

Pentru cardurile emise de prestatorii de servicii de plată, la ATM proprii, costurile trazacțiilor prin card vor fi afişate în procent pentru fiecare operaţiune de plată şi, după caz, se va afişa şi suma minimă de plată.

Pentru cardurile emise de alţi prestatori de servicii de plată decât cei cărora le aparţin ATM-urile, va fi afişată următoarea avertizare:

Atenţie! – Tranzacţia dumneavoastră va fi comisionată conform condiţiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului”.

Conform Ordinului ANPC nr. 505/2014, dacă se blochează sau este reţinut cardul, la terminalul ATM propriu, băncile au obligaţia să îi informeze pe consumatori, prin semnal video de avertizare pe ecranul terminalului, cu privire la următoarele:

  • modalitatea prin care consumatorul poate reintra în posesia cardului blocat/reţinut, precum şi paşii pe care trebuie să îi urmeze;
  • indicarea numărului de telefon pe care consumatorul trebuie să îl apeleze în acest caz, precum şi intervalul orar în care poate efectua acest apel.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: