Skip to content

Cătălin Năstăsoiu: Ca să fii inovator NU trebuie să ai o aură specială

16 Noiembrie 2014

Catalin Nastasoiu_Zilele BIZ_2014Designerul Cătălin Năstăsoiu, Creative Directorul Catapult Creative Partners, a spus, în timpul Zilei Inovației din cadrul Zilelor Biz, că un inovator nu trebuie să aibă o aură specială. Pe lângă această declarație, vorbitorii de la Zilele Biz au dat și alte exemple despre ce reprezintă cu adevărat inovația și care sunt beneficiile acesteia. 

Cătălin Năstăsoiu, care trăiește de 14 ani în Statele Unite ale Americii (SUA), a spus, dându-l drept exemplu pe Traian Vuia, care avea aspectul unui țăran, că pentru a fi inovator NU trebuie să ai o aură specială, ci important este ca ceea ce faci să contribuie la beneficiul universal.

El a subliniat că sunt multe lucruri importante care se fac în România, dar pe care nu știm să le comunicăm. Sau, după cum a mai spus Creative Directorul Catapult, potențialul românesc este ascuns în văzul lumii.

Cătălin Năstăsoiu a adăugat că, în prezent, NU trebuie să mai așteptăm de la autorități să ne dea voie să fim spontani, creativi, ingenioși, universali. În plus, marea noastră problemă este aceea de a traduce invențiile pe care le facem într-un limbaj receptiv.

„Aș vrea să aud: de ce nu facem și noi ca românii?”, a menționat designerul.

Cristi Badea, confondatorul Mavenhut Games, una dintre primele zece companii de jocuri de pe Facebook, a spus că inovația NU trebuie să fie complicată și că NU trebuie să ne speriem de inovație.

El a dat drept exemplu un concurs pe care compania l-a câștigat în SUA. Jocul care a făcut cunoscut Mavenhut este o variantă a Solitaire, denumită Solitaire Arena, care poate fi jucată în grup. Cu această idee ei au câștigat un concurs, în cadrul căruia în finală au concurat cu un proiect care prezenta cum se poate muta cursorul mausului doar cu ochii.

„Inovația trebuie să facă parte din ADN-ul fiecăruia”, a precizat Cristian Badea.

În plus, cofondatorul Mavehut a subliniat că este nevoie să se găsească o balanță între inovație și replicare. Pentru a găsi această balanță, ei testează foarte mult. Astfel, sunt multe idei pe care nu le dezvoltă, dar le testează. La polul opus, ei preferă să copieze, până la un punct, ceea ce au făcut alții, pentru că astfel își salvează energia pentru inovare.

În prezent, Mavehut se ocupă în proporție de 50% de dezvoltarea Solitaire Arena și 50% de dezvoltarea de noi jocuri.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: